Mituri anti-sanatate – slanina buna la toate?

Zilele trecute imi luam portia de noutati de pe facebook si am curajul sa recunosc, ca multi dintre noi, cateodata sunt absorbit de anumite stiri, anunturi, sintagme fantasmagorice si poze de pe cunoscutul site de socializare. Uneori, desi parca din ce in ce mai rar, chiar gasesc articole interesante, poze frumoase si noutati care imi dau de gandit. Alteori citesc anumite articole care ma lasa cu gura cascata si sa ma intreb oare ce gandesc unii oameni despre stiinta? Ce este sanatea, ce este corpul uman, ce inseamna sa tratezi si cum functionam? 

Raspunsul la aceste intrebari il gasesti dupa multi ani de citit literatura de specialitate, practicand in domeniu sau, in anumite cazuri, in cateva minute citind printre randurile unor articole “soc” pe facebook.

In acest articol va voi prezenta un exemplu concret despre un un mit care, ajutat de multi participanti si partanti ai ideilor vehiculate in el, a ajuns sa raspandeasca idei care sunt, de fapt, “anti-sanatate“. 

Slanina e buna pentru bolile de inima, scaderea colesterolui si durerea la masea

Am vazut aceasta saptamana acest titlul al unui articol pe facebook si a trebuit sa il citesc. Curiozitatea mea stiintifica m-a determinat sa vad cum au dedus autorii articolului ca slanina e buna pentru inima, colesterol, fumatori, pentru durerile de dinti si “pentru cei care trag la masea” pentru ca face pansament gastric pe stomac.  Gura cascata, plombele cazute direct din prolog. 

Efectele slaninei se datoreaza parese-ca acidului arahidonic, un acid gras omega-6, care are efecte in anumite cascade biochimice din organism si este necesar pentru cresterea musculara si are rol in cascada procesului inflamator. Grasimea trebuie consumata in cantitate mica, pentru ca, in cantitate mare, face mult prea bine desigur :).

Bun, haideti sa vedem ce se cunoaste si ce e speculatie:

A. Ce se speculeaza

  1. Slanina e buna pentru sanatate pentru ca contine seleniu si acid arahidonic
  2. Slanina e buna pentru dureri de dinti, bautori, fumatori si aproape orice alta boala care presupune procese inflamatoare pentru ca are acid arahidonic.
  3. Slanina intareste muschiul inimii (!!!!!) pentru ca are acid arahidonic si acesta participa la procesul de crestere a muschilor iar, inima, daca nu stiati deja, este un muschi. Si ne mai miram de ce bolile cardiovasculare ocupa primul loc in clasamentul mortalitatii la nivel national. (4) 
  4. Slanina este un produs bio fara E-uri si e “curat” si “sanatos”, deci trebuie consumata cat mai des. Wow!

 

Slanina

Fig. 1 Slanina este un aliment foarte gustos, cu ceapa este una dintre mancarurile mele preferate (consumata in cantitati reduse). Dar, de aici si pana la a spune ca e buna pentru sanatate, este un salt foarte mare intr-un lac de speculatii si presupuneri!

B. Ce se cunoaste in literatura stiintifica medicala

  1. In grasime se gaseste in anumite cantitati acid arahidonic, acid omega-6 nesaturat.
  2. Acizii grasi omega-6, intr-un raport bine definit cu acizii grasi omega-3 prezenti in dieta noastra (aici gasiti mai multe despre acesti acizi si efectele lor in organism) sunt buni in combaterea riscului de boli cardiovasculare. O meta-analiza (cel mai puternic tip de studii posibil)  arata ca, in anumite cantitati si raporturi, combinatia dintre acizii grasi omega-6, printre care regasim si acidul arahidonic si omega-3 (din peste), scade riscul aparitiei bolilor cardiovasculare, desi nu era foarte clar puterea impactului. (1) Un alt studiu arata ca suplementarea cu acid arahidonic nu ajuta la cresterea capacitatii de efort, masei musculare sau diminuarea hipertrofiei musculare (2).
  3. Un alt element care se gaseste in produsele de origine animala (si implicit si in slanina), seleniul, este intr-adevar bun pentru mai multe afectiuni, printre care intarirea sistemului imunitar. Toate acestea in concentratii considerabile, concentratii pentru care este necesara consumarea unor cantitati mari de element-sursa, respectiv slanina, concentratii la care restul componentilor slaninei (acizi grasi nesaturati, trigliceride, colesterol) produc bine-cunoscutele efecte nedorite la nivel cardiovascular: cresterea concentratiei de trigliceride si colesterol si depunerea lor pe vasele de sange, proces in care se dezvolta si o inflamatie de grad mic (ateroscleroza), participarea la aparitia rezistentei la insulina la nivel hepatic si muscular, cu efecte metabolice nefaste, cresterea riscului de boli-cardiovasculare datorita ingrosarii lumenului vaselor de sange si modificarilor la nivelul vascozitatii sangelui. (3)

Concluzii: Articol aparut pe Realitatea, StirideCluj si alte siteuri de stiri si chiar pe bloguri de sanatate (DoctorulZilei). Speculatii fara dovezi si, sincer, mi se face frica cand vad numarul de persoane care dau share la acest articol si cand ma gandesc cat de multi aud din viu grai mi-e frica pentru sanatatea compatriotilor!

Ca sa stiti, bolile cardiovasculare omoara de 2 ori mai multi romani (la femei e de 3 ori mai mult) decat cancerul si toate celelalte cauze de mortalitate puse la un loc! Oare chiar trebuie sa dam share la stiri de genul slanina e buna pentru sanatate? (4)

Ce trebuie sa intelegem de aici? Facebook-ul este o arma foarte puternica. Putem sa il folosim pentru a impartasi articole care, poate ca nu schimba direct si imediat viata celor din jur, dar care influenteaza si initiaza linii de gandire. Mai multe linii de gandire pot conduce la stiluri de viata si idei general acceptate cu consecinte puternice asupra sanatatii noastre si celor din jurul nostru. Avem o responsabilitate uriasa in modul in care impartasim ideile cu cei din jurul nostru!

Farmacist.info va incurajeaza sa ganditi critic, sa va documentati si, mai presus de toate, sa dati mai departe idei cu baza stiintifica dovedita pentru a ne imbunatati stare de sanatate.

Andrei,


Bibliografie

(1) Chowdhury R, Warnakula S, Kunutsor S, Crowe F, Ward HA, Johnson L, et al. Association of Dietary, Circulating, and Supplement Fatty Acids With Coronary Risk: A Systematic Review and Meta-analysis. Ann Intern Med. 2014;160:398-406. doi:10.7326/M13-1788

(2) Roberts MD, Iosia M, Kerksick CM, et al. Effects of arachidonic acid supplementation on training adaptations in resistance-trained males. Journal of the International Society of Sports Nutrition. 2007;4:21. doi:10.1186/1550-2783-4-21

(3) Toate acele zeci de mii de studii facute in ultimii 40-50 de ani despre grasimi si bolile cardiovasculare pot fi luate aici in considerare

(4) http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2013-10-9-15765618-0-mortalitan2012-2013.pdf


 

One thought on “Mituri anti-sanatate – slanina buna la toate?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *