Cancerul de san

Cancerul de san este o boala in care celule maligne (canceroase) se formeaza in tesuturile sanului. Celulele canceroase pot invada tesuturile vecine, dar cu detectie timpurie si tratament, majoritatea pacientilor continua o viata normala.

Ce trebuie sa stii despre cancerul de san

Incidenta

Cancerul de san este cel mai comun tip de cancer care afecteaza femeile la nivel global! 1 din 8 femei va dezvolta cancer de san pe parcursul vietii, iar 1 din 36 va deceda din aceasta cauza, cancerul de san fiind cel mai intalnit  tip de cancer in randul femeilor. 1 din 1000 de barbati poate sa dezvolte cancer de san.
Riscul unei femei de a face cancer de san este aproape dublu daca are o ruda de gradul intai (mama, fica, sora) care a fost diagnosticata cu cancer de san. 15 % dintre femeile care fac cancer de san au un membru al familiei diagnosticat cu aceasta boala. Restul de 85% de cazuri de cancer de san sunt rezultatul modificarilor care apar in procesul de imbatranire si a vietii in general.
Rata de supravietuire este de 78% pentru o perioada de 10 ani sau mai mult.

Cauze

5- 10% dintre cancerele de san pot fi corelate cu mutatiile ganetice (modificari anormale) mostenite de la mama sau de la tata. Cele mai comune mutatii sunte cele ale genelor BRCA1 si BRCA2. In plus, femeile purtatoare de mutatii ale genei BRCA1 au un risc de 55-65% de a dezvolta cancer mamar, pe cand cele purtatoare de mutatii ale genei BRCA2 au un risc de 45%.

Care este importanta identificarii purtatorilor de mutatii ale acestor gene?

Cancerul de san cu mutatii ale genelor BRCA1 si BRCA2 tinde sa se dezvolte mai des la femeile mai tinere. De asemenea, riscul de cancer ovarian este corelat cu aceste mutaii genetice.

Doar femeile sunt afectate?

La barbati, mutatiile genei BRCA2 sunt asociate cu un risc de 6,8% de a face cancer de san pe parcursul vietii. Mutatiile genei BRCA1 sunt cele mai putin frecvente mutatii care sunt cauzatoare de cancer la barbati.

Ce este cancerul de san?

Nu orice formatiune nodulara este canceroasa, dar orice modificare necesita o evaluare din parte unui specialist. Cancerul de san apare atunci cand in locul celulelor cu ciclu normal de viata apar cele care se multiplica mai rapid si sunt “nemuritoare” prin faptul ca nu mai imbatranesc pentru a fi inlocuite de catre alte celule. Daca depistarea este facuta intr-un stadiu incipient al bolii si este inceput un tratament adecvat, viata pacientului poate continua in liniile ei normale, asa ca fiecare luna in care te palpezi poate reprezenta o sansa mai mare in depistarea “celulelor canceroase”.
d037fdffc71094a2659f3b689c48e9b5

Simptome si semne

Orice modificare care este sesizata de la o luna la alta, dureroasa sau nu, cu orice modificare viziuala a sanilor fata de palparea si observarea anterioara poate reprezenta un semn ca este necesar sa faci un control mai amanuntit. Orice formatiune nodulara cu consistenta mai dura decat tesuturile inconjuratoare, modificarea in forma, dimensiunea si aspectul sanilor, dureri axilare sau ale sanilor in afara perioadelor menstruale, secretii ale mameloanelor (uneori chiar cu sange) si iritatii ale lor, precum si retractia mamelonului pot reprezenta semne de indoiala in ceea ce priveste sanatatea sanilor.
Vizitati acest video care vorbeste despre diagnosticarea timpurie a cancerului.

Ce poti face in acest moment?

Poti chiar tu sa iti faci autopalparea, pentru ca tu trebuie sa te cunosti cel mai bine! Sau poti sa le intrebi pe femeile dragi din viata ta cand si-au facut ultima data o palpare a sanilor. Daca totusi crezi ca pentru o prima palpare este necesar sa vezi o demonstratie, poti sa-l rog pe doctorul de familie sa te palpeze.

Cum se face palparea?

Incepe prin a alege un loc in care sa te poti observa si sa fii confortabila. O poti face in fata oglinzii, la dus sau stand culcata pe spate. Incepe prin a ridica mana din partea sanului la care vrei sa faci palparea si imparte vizual sanul in patru cadrane, gandindu-te la cum are ceasul patru sferturi. Apoi incepe sa cercetezi prin miscari circulare fiecare cadran, tinand degetele apropiate si apasand cu toate degetele precum ai vrea sa masezi o crema. Dupa ce ai terminat cu toate cele patru cadrane, fara sa neglijezi nimic, prin aceeasi miscare palpeaza mamelonul. Si ultima zona care nu trebuie deloc neglijata este axila pentru care trebuie sa repeti aceleasi miscari.

Acest articol este contributia Ioanei Goia, studenta in anul V la Facultatea de Farmacie din Cluj-Napoca. Dupa ce in practica obligatorie a fost provocata de dna farmacist care a incadrat-o sa citeasca mai multe despre cancerul de san, am rugat-o sa impartaseasca si cu noi cateva lucruri esentiale de stiut.

In plus, luna octombrie este luna de informare asupra cancerul de san, asa cum luna septembrie este dedicata cancerului ovarian. Da mai departe si contribuie la educarea si salvarea vietilor celor din jurul tau!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *